Atac asupra unei moschei din Germania. Operațiune amplă de securitate

de Cuget Liber Duminică, 11 Martie 2018 124
Cel puțin cinci persoane au declanșat un incendiu de amploare la o moschee de lângă Stuttgart. 

Cinci persoane sunt căutate pentru "tentativă de omor" după un incendiu criminal împotriva unei moschei din sudul Germaniei, au anunțat sâmbătă justiția și poliția, scrie AFP.
Incendiul a fost declanșat în noaptea de joi spre vineri la o moschee din Lauffen, la nord de Stuttgart, potrivit unui comunicat comun al procuraturii din Stuttgart și poliției din Heilbronn.
"Indivizi necunoscuți au aruncat mai multe cocteiluri Molotov pe fereastra" clădirii în care dormea imamul, potrivit sursei.
Imamul, care nu a fost rănit, a putut stinge singur incendiul fără să se înregistreze pagube materiale.
Anchetatorii, care au deschis o anchetă pentru "tentativă de omor", sunt de părere că "cel puțin cinci persoane" au putut participa la atac, potrivit comunicatului procuraturii și poliției care au solicitat sprijinul eventualilor martori.
Anchetatorii examinează, de asemenea, un posibil mobil rasist sau islamofob.
Sâmbătă, Comunitatea turcă din Germania a condamnat o "crimă inumană" și un "act de terorism care amenință direct nu doar ființe umane, dar subminează, de asemenea, fundamentele comunității noastre".
"Cerem să se facă lumină" în legătură cu acest atac, a declarat președintele comunității, Gökay Sofuoglu, pentru agenția de presă dpa.
În 2017, în Germania s-au înregistrat 950 de atacuri împotriva musulmanilor sau comunității musulmane și 33 de persoane au fost rănite, potrivit Ministerului de Interne.
Jurnalul regional Neue Osnabrücker Zeitung a informat că peste 60 de lăcașuri de cult musulmane au fost ținta unor atacuri în 2017 (degradări, desene, uneori realizate cu sânge de porc), dintre care majoritatea au fost comise de persoane de extremă-dreaptă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei