Autorităţile ruse, trase la răspundere în legătură cu dispariţia directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 01 Octombrie 2022 143
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat sâmbătă că încearcă să afle informaţii despre directorul general al centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă, despre care compania de stat ucraineană Energoatom a anunţat că a fost reţinut de o patrulă rusă, transmite Reuters.


"Am contactat autorităţile ruse şi cerem clarificări", a declarat un purtător de cuvânt al AIEA.


O patrulă rusă l-a reţinut pe directorul centralei nucleare de la Zaporojie, Ihor Muraşov, în timp ce acesta se deplasa cu maşina de la centrală, cea mai mare din Europa, către oraşul Enerhodar, vineri, la ora locală 16:00, potrivit declaraţiilor şefului Energoatom, Petro Kotin.


Directorul Muraşov ''a fost scos din maşină, a fost legat la ochi şi dus într-o direcţie necunoscută", a spus Kotin.


Rusia nu a comentat public informaţia, scrie Reuters.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Ultima oră

Titlurile zilei