Avertisment DNSC: Un nou tip de înşelătorie online exploatează mirajul câştigului rapid

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 01 Februarie 2023 5368
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atenţionează românii cu privire la un nou tip de înşelătorie online. Hackerii construiesc site-uri care seamănă cu cele cunoscute pentru a culege date personale, potrivit Antena3

Atenție la știrile false apărute online, pe site-uri care copiază identitatea vizuală a unor instituții de presă din România. Atacatorii promovează scam-uri cu false oportunități rapide de a obține o importantă sumă de bani, într-un timp foarte scurt. Textul în limba română este unul precis construit, arată Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.

„Folosindu-se de mirajul câștigului rapid, atacatorii redirecționează potențialele victime către site-uri de phishing, site-uri clonă care arată similar cu cele oficiale ale unor companii sau chiar organizații media din România. Aceste site-uri sunt controlate de infractorii cibernetici, iar datele introduse aici ajung în posesia atacatorilor, dacă utilizatorii creduli cad în capcana atacatorilor și furnizează informații sensibile”, transmite sursa citată.
Pentru început, atacatorii colectează date personale - nume, prenume, adresa de e-mail și număr de telefon. Ulterior, cel mai probabil, utilizatorii care au introdus date pe astfel de pagini de phishing vor fi contactați pe mail sau telefonic pentru false oportunități de investiții. Prin acest ultim pas, infractorii vor încerca să vă fure datele de card sau să îi determine pe oameni să facă o plată din cont.

Taguri

Comentează știrea

Anonim
31 ianuarie 2023
Hoti

Da,este adevărat.Mi sa întâmplat azi sa fiu păcălită de 700 lei de un nenorocit pe telegram ca câștig nu știu câți bani și ca mai întâi trebuie sa plătesc niște comisioane.La al treilea comision mam oprit și am zis asta e.Am pierdut in viața mult mai mult…

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei