Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a acuzat Marea Britanie că ar vrea să înarmeze mișcarea rebelă de la Damasc, acuzații care au fost caracterizate drept delirante de către oficialii de la Londra, informează Mediafax.
- Publicitate -
"Cum să ne așteptăm ca ei să reducă violența când vor să trimită material militar teroriștilor și nu încearcă să faciliteze dialogul între sirieni. Pentru a fi sincer, Marea Britanie a jucat un rol distructiv evident în privința mai multor probleme de-a lungul deceniilor, secolelor ar spune unii - vă vorbesc despre percepția existentă în regiunea noastră", a spus al-Assad.
Guvernul britanic s-a arătat recent în favoarea unui ajutor în ceea ce privește armele către rebelii sirieni și pentru ridicarea embargoului european împotriva armelor.