Budapesta anunţă un acord preliminar privind fondurile europene îngheţate

de Sorin MIHALACHE Marţi, 25 Aprilie 2023 95
Ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, a anunţat un „acord tehnic” cu Comisia Europeană privind reformele judiciare solicitate de Bruxelles, spunând că speră într-o deblocare a fondurilor europene în lunile următoare, informează agenţia AFP.
„Am avut o discuţie constructivă cu comisarul pentru justiţie, Didier Reynders. Negocierile tehnice privind angajamentele noastre legale au fost încheiate”, a declarat ea, spunând acum că aşteaptă decizia întregii Comisii.
La rândul său, comisarul Reynders a salutat progresul. „Vor urma etape interne pentru a analiza progresele înregistrate”, a spus el.
„Mingea este în terenul Comisiei Europene. În ceea ce ne priveşte, am făcut tot posibilul”, a mai declarat Varga în cadrul unei întâlniri organizate la Bruxelles de grupul de reflecţie MCC Bruxelles, finanţat de guvernul premierului naţionalist Viktor Orban.
„Cred că, prin acest rezultat, putem să respectăm agenda propusă de negociatorul Tibor Navracsics, şi anume că, în a doua jumătate a acestui semestru, să putem intra cu adevărat în procedura de obţinere a fondurilor de coeziune, a unei părţi a fondurilor de coeziune”, a adăugat ministrul ungar.
În total, aproape 22 de miliarde de fonduri de coeziune datorate Ungariei pentru perioada 2021-2027 au fost suspendate în decembrie anul trecut de către UE până când Budapesta nu va implementa reforme menite să îmbunătăţească, în special, independenţa justiţiei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei