Bush și-a încheiat vizita din Israel lăcrimând

de Cuget Liber Sâmbătă, 12 Ianuarie 2008 330
Președintele american George W. Bush, emoționat până la lacrimi, și-a încheiat ieri la memorialul Holocaustului de la Ierusalim vizita în Israel și Cisiordania, în cursul căreia a preconizat un acord de pace până la sfârșitul anului 2008, relatează AFP. Cu capul plecat și cu ochii triști, Bush, care avea pe cap o kippa, a ascultat un cor de copii care cântau un poem scris de Hanna Senech, victimă a naziștilor: "Doamne, doamne, fie ca acest cântec să nu se mai termine niciodată". Apoi, a alimentat flacăra care arde în "sala amintirii" în memoria celor șase milioane de evrei exterminați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. "Este o reamintire sumbră a faptului că răul există și un apel să-i rezistăm atunci când îl întâlnim", a spus el la sfârșitul vizitei la Yad Vashem, memorial al istoriei evreilor și exterminării lor, care păstrează amintirea fiecăruia dintre cele șase milioane de victime. "Este o onoare să mă aflu aici, este o experiență emoționantă, este o importantă amintire vie", a adăugat el. Memorialul face parte din agenda tututor liderilor străini care vizitează Israelul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei