Guvernul canadian doreşte să înăsprească sancţiunile penale împotriva manifestanţilor anti-vaccinare, în special a celor care vizează spitalele, după o recrudescenţă a hărţuirii personalului sanitar de la începutul pandemiei, notează AFP, citată de Agerpres.
- Publicitate -
"Nimeni nu ar trebui să fie intimidat pentru că a oferit sau caută să primească îngrijiri medicale şi toată lumea ar trebui să poată avea acces la îngrijirile de care are nevoie fără obstrucţie", a declarat vineri ministrul justiţiei, David Lametti, într-o conferinţă de presă. Modificările propuse la codul penal canadian au introdus pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru o persoană care a încercat să intimideze personalul sanitar ori să împiedice accesul la o unitate de sănătate.
Referindu-se la anumite manifestaţii din jurul centrelor unde copiii pot fi vaccinaţi din săptămâna aceasta în Canada, ministrul a considerat că este un "comportament odios şi inacceptabil".