Canada vrea să retragă cetățenia pentru 1.800 de persoane care au obținut fraudulos naturalizarea

de Cuget Liber Vineri, 22 Iulie 2011 356
Guvernul canadian intenționează să retragă cetățenia acordată unui număr de 1.800 de persoane, care au prezentat informații false pentru a obține naturalizarea, a anunțat ministrul federal pentru Imigrație, Jason Kenney.
"În cursul ultimilor doi ani, Jandarmeria Regală Canadiană, dar și alte servicii ale poliției și Ministerului pentru Imigrație au desfășurat o anchetă aprofundată și au identi-ficat cel puțin 1.800 de persoane care au obținut fraudulos cetățenia canadiană", a spus el.
"Suntem pe punctul de a le notifica intenția noastră de revocare a cetățeniei, deoarece cetățenia canadiană nu este de vânzare", a adăugat Kenney.
El a precizat că, în ultimii ani, "consultanți pentru probleme de imigrare vând sfaturi pentru a ajuta la crearea de dovezi necesare pentru rezidența în Canada".
Canada, cu o populație de numai 33 de milioane de locuitori, are, în mod tradițional, o politică de imigrare generoasă. În 2010, autoritățile canadiene au eliberat mai mult de 280.000 de documente de rezidență permanentă, care le asigură posesorilor drepturi egale cu cele ale cetățenilor, cu excepția dreptului de vot și a pașaportului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei