Cancelarul german Angela Merkel va face o vizită la Varșovia

de Cuget Liber Vineri, 16 Martie 2018 103
Cancelarul german Angela Merkel, care a depus, miercuri, jurământul pentru al patrulea său mandat, va face o vizită la Varșovia, luni, au anunțat televiziunea publică poloneză și agenția PAP.
Potrivit presei poloneze, care citează informații din surse diplomatice, Varșovia va fi a doua capitală europeană vizitată de Merkel.
Astăzi, cancelarul german sosește la Paris, pentru o întâlnire de lucru cu președintele francez Emmanuel Macron, a anunțat Palatul Elysee.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a vizitat Berlinul la mijlocul lunii februarie, pentru a încerca să relanseze relațiile cu Germania, tensionate după ascensiunea la putere, în 2015, la Varșovia, a conservatorilor naționaliști.
La nivel economic și comercial, cooperarea bilaterală este bună - Polonia fiind unul dintre partenerii cei mai importanți pentru Germania -, dar dosare spinoase din istorie opun cele două țări. Conservatorii Partidului Dreptate și Justiție nu exclud posibilitatea revenirii la problema reparațiilor de război pentru grelele pierderi suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dosar care, în opinia Berlinului, este o chestiune închisă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei