Catastrofă națională. 110 oameni au murit de foame, în doar două zile

de Cuget Liber Marţi, 07 Martie 2017 170
Situație critică în Somalia unde cel puțin 110 oameni, majoritatea femei și copii, au murit de foame în ultimele 48 de ore, a anunțat premierul țării.
Somalia este afectată de o secetă declarată acum câteva zile catastrofă națională, pentru că a provocat secarea unor râuri, distrugerea de recolte și moartea animalelor. Trei milioane de oameni riscă să fie afectați de foamete în Somalia, iar 6,2 milioane de persoane au nevoie urgentă de ajutoare pentru a supraviețui, potrivit Organizației Națiunilor Unite.
În Sudanul de Sud a fost declarată deja foametea, iar Yemenul și Nigeria sunt la un pas de a fi în aceeași situație. În total, peste 20 de milioane de oameni riscă să moară de foame în cele patru țări. Fondul International ONU pentru Urgențe ale Copiilor (UNICEF) avertiza în februarie că, din cauza secetei din Somalia, 270.000 de copii ar putea fi afectați anul acesta de malnutriție acută severă, relatează Reuters.
"Este o situație dificilă pentru păstori și animale. Unele persoane au fost afectate de foamete și diaree în același timp. În ultimele 48 de ore, 110 persoane au murit din cauza foametei și diareei în regiunea Golfului", a anunțat într-un comunicat biroul premierului Hassan Ali Khaire.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei