Brutăria GNF Bakery, închisă de Protecția Consumatorilor. "În toate spatiile erau gândaci care mișunau"

China salută dialogul SUA - Rusia, dar insistă că Europa trebuie să fie parte a procesului de pace

de Sorin MIHALACHE Marţi, 18 Februarie 2025 96
Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Fu Cong, a declarat că ţara sa salută acordul dintre SUA şi Rusia de a începe negocierile de pace cu privire la Ucraina, deşi consideră imperativ ca Europa să fie parte a acestui proces, întrucât războiul se produce pe pământ european, informează agenţia EFE.
„Sperăm că toate părţile implicate în criza din Ucraina se vor angaja în procesul de dialog pentru pace şi vor ajunge la un acord echitabil, durabil şi obligatoriu, acceptat de toate părţile”, a afirmat Fu în cadrul unei sesiuni dedicate acestei probleme la Consiliul de Securitate al ONU, a cărui preşedinţie rotativă este deţinută de China în februarie.
Diplomatul chinez şi-a exprimat speranţa că părţile „vor aborda cauzele profunde ale acestei crize prin negocieri şi vor găsi un cadru de securitate echilibrat, eficient şi durabil pentru a obţine o stabilitate durabilă în regiune”.
Fu a amintit că ţara sa a susţinut în mod constant soluţionarea paşnică a disputelor şi conflictelor globale prin dialog şi consultare, lucru care se aplică problemei Ucrainei, în care Beijingul a fost implicat activ prin mediere diplomatică, menţinând în acelaşi timp contactul cu toate părţile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate