Consiliul Europei constată stagnarea reformelor din Georgia

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 05 Aprilie 2023 128
Reformele din Georgia par să fi stagnat, au apreciat Claude Kern şi Edite Estrela, co-raportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, după o vizită de trei zile în fosta republică sovietică din Caucaz.
„Georgia se află la o răspântie pe calea integrării europene. S-au aplicat numeroase reforme după aderarea la Consiliului Europei şi s-au realizat progrese semnificative. În acelaşi timp, în acest moment important pentru perspectivele de integrare europeană ale Georgiei, procesul de reformă pare clar într-un punct mort”, au comunicat reprezentanţii Consiliului, citaţi de AFP.
Ţara cu patru milioane de locuitori doreşte de mai mulţi ani să devină membră a Uniunii Europene, însă demersurile au fost puse la îndoială după arestarea fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili în 2021 şi după mai multe măsuri controversate luate de partidul de guvernământ.
UE a refuzat în 2022 să acorde Georgiei statutul de candidat, pe care l-au obţinut însă Ucraina şi Republica Moldova. Bruxellesul cere autorităţilor georgiene în special reforme în justiţie, în sistemul electoral, în privinţa libertăţii presei şi a luptei împotriva oligarhilor.
La începutul lui martie, în Georgia au avut loc manifestaţii împotriva unui proiect de lege contra disidenţilor, respins în cele din urmă de parlamentul de la Tbilisi, după trei zile de proteste la care au participat zeci de mii de demonstranţi. Criticii iniţiativei susţin că textul era inspirat de legislaţia folosită în Rusia pentru reprimarea opoziţiei.
În privinţa lui Saakaşvili, cei doi raportori ai Consiliului Europei susţin să se permită accesul unor medici străini la fostul şef de stat, în prezent spitalizat. „Este important să fie depolitizată starea sa de sănătate şi să acţioneze pentru a permite tuturor părţilor implicate să se bazeze pe informaţii neutre, fiabile şi demne de încredere”, au subliniat ei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei