Constănțenii trebuie să voteze eliminarea taxelor speciale! r În coșul zilnic al populației se regăsesc toate birurile impuse agenților economici

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 09 Mai 2008 620
Tema centrală a campaniei electorale o constituie banii. Chiar și atunci când candidații nu le rostesc numele, tot despre ei este vorba. Platformele lor - program nu trebuie privite ca simple înșiruiri de promisiuni și proiecte. În spatele lor trebuie văzute bugete de venituri și cheltuieli, calculații de preț, devize, facturi, surse de finanțare, adică bani și iar bani. Buni de plată Nu există program, proiect, angajament de campanie care să nu implice costuri. Când candidatul Radu Mazăre le promite tinerilor căsătoriți aparatură electronică la alegere, el vorbește despre bani. Pensionarilor tot despre ei le glăsuiește atunci când le spune că-i va milui, de sărbători, cu o litră de ulei și un kil de făină. Iar când ne vântură prin fața ochilor proiectul orașului lacustru de pe Lacul Mamaia și al șoselei de coastă, fiți siguri că este vorba de multe, de foarte multe parale. Dacă primarul Radu Mazăre ar achita, din buzunarul său, factura acestor proiecte costisitoare, n-ar fi nicio problemă. Chestia este că el ne cere să o facem noi, alegătorii. Aparatura electronică primită de tinerii căsătoriți și pachetele cu alimente date pensionarilor sunt plătite din impozitele luate tot de la ei. Decontul care nu mai vine Platformele de campanie trebui să cuprindă, obligatoriu, trei rubrici: proiectul, costul lui și cine plătește. Așa ceva nu s-a văzut până acum, la Constanța. Mazăre a câștigat două mandate fără să spună cât ne va costa modernizarea iluminatului public după ce fusese… modernizat de fostul primar Mihăieși, înlocuirea tramvaielor cu autobuze, construcția celor câteva fântâni arteziene inestetice, instalarea navelor-epavă în buricul târgului și la bariere, sutele de palmieri de la Mamaia, monumentele – kitsch, mulțimea caraulelor comunitare care moțăie prin parcuri și intersecții. Nici măcar la sfârșit de mandat, Mazăre nu a prezentat decontul în fața celor ce l-au ales. Electoratul are dreptul să cunoască cu cât a plătit primarul, din banii contribuabililor, kilometrul de asfalt, metrul liniar de bordură, tona de dale pentru trotuare, cât a dat pentru alveolele-parcare și pentru frezarea pomilor de la margine de drum. Și mai e de știut numele firmelor cu care s-au făcut afacerile edilitare. Oare câte locuri de muncă bine plătite au creat ele pentru tinerii cărora Mazăre vrea să le dea electronice de pomană? Timp de opt ani, alegătorul constănțean n-a avut parte de aceste informații. Din această cauză nu își poate face o idee cât l-au costat cele două mandate ale lui Radu Mazăre și cine a beneficiat, cu adevărat, de pe urma lor. Un cec în alb Un program-electoral este, în esență, un cec în alb. Electoratul îl semnează chiar în clipa când introduce votul în urnă. După aceea nu mai are niciun control, nici asupra proiectelor edilitare, nici asupra propriilor bani. În numele programului – cec, aleșii îl buzunăresc prin mecanismul taxelor și impozitelor. Tocmai de aceea alegătorii trebuie să fie atenți la ce semnează. Dacă își dau votul pentru pomeni cu electrocasnice și mălai ori pentru orășele lacustre, să fie siguri că vor fi cheliți de bani! Nici măcar justiția nu îi va apăra de buzunăreala cu taxe speciale. Pentru a nu se întâmpla astfel, programul electoral ar trebui să includă un capitol special privind taxele, impozitele și celelalte dări locale. Întrecerea dintre candidați trebuie să fie o competiție între oferte fiscale. Alegătorul are dreptul să opteze în cunoștință de cauză pentru un sistem de impozitare sau altul. Soarta votului ar fi fost alta în anul 2000, dacă Mazăre ar fi divulgat faptul că are de gând să reformeze sistemul prin introducerea taxelor speciale. N-a renunțat la ele nici acum, când le cere alegătorilor un nou mandat. Cei ce vor vota pentru el vor susține, în fapt, fiscalitatea excesivă. Un fals În fața criticilor, administrația Mazăre s-a apărat mereu cu argumentul că nu populația, ci agenții economici sunt cei ce achită taxele speciale. Nimic mai fals. Într-adevăr, în prima fază, ele sunt plătite de unitățile economice. Apoi sunt introduse în prețul produselor și serviciilor pe care le cumpără populația. Dacă traiul de zi cu zi este mai scump la Constanța decât în alte localități ale județului și ale țării, este pentru că în coșul zilnic sunt prea multe taxe speciale. Cei ce vor să câștige alegerile în cetatea Tomisului trebuie să facă din reforma fiscală, din eliminarea taxelor speciale, primul punct al programului lor electoral.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei