Cursa Blue Air spre Madrid, reprogramată pentru duminică la ora 15:00

de Cuget Liber Duminică, 10 Ianuarie 2021 293
Cursa Blue Air spre Madrid a fost amânată, din nou, pentru duminică la ora 15:00, în condiţiile în care aeroportul din capitala Spaniei a rămas închis din cauza condiţiilor meteorologice, au anunţat reprezentanţii operatorului aerian.

Iniţial, zborul din Bucureşti spre Madrid trebuia să aibă loc vineri seara, dar ninsorile înregistrate în Spania în ultimele zile au afectat traficul aerian, iar operatorul aerian Blue Air a fost nevoit să amâne această cursă pentru sâmbătă la ora 20:30. După noaptea de vineri spre sâmbătă, petrecută de către pasagerii zborului Bucureşti-Madrid pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, operatorul aerian a asigurat cazarea la hotel, în Bucureşti, pentru pasagerii afectaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit reprezentanţilor Blue Air, aeroportul din Madrid rămâne închis până duminică, la ora locală 14:00 (12:00 UTC).

Agenţia Meteorologică spaniolă - AEMET a emis pentru vineri şi sâmbătă un Cod roşu de ninsori în comunităţile Madrid şi Castilla la Mancha.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei