Astăzi se produce o
eclipsă de Soare care se va vedea ca parțială din jumătatea de nord a țării
noastre. Eclipsa începe, după cum informează Observatorul astronomic „Amiral Vasile
Urseanu”, cel mai devreme la ora 13:17, în nord-vest, și va avea ca acoperire
maximă 2,1% din discul Soarelui. „Dacă doriți să o priviți va trebui să
folosiți un filtru special, denumit Mylar, sau cel mai dens filtru de sudură. Prin
telescop eclipsa se poate observa prin proiecție, fără a privi Soarele. Nu
priviți direct Soarele pentru că puteți orbi”, se precizează într-o postare pe
pagina observatorului.
În țara noastră, eclipsa
va fi vizibilă în Transilvania, în Banat şi în mare parte din Moldova.
Eclipsa de soare va
traversa azi cerul pe o fâșie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până
în Siberia, trecând prin Europa.
La punctul maxim al
aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând
treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp de câteva minute,
într-un inel luminos subţire, ca un ''cerc de foc'' pe cerul de iunie. Deși
este parțială, eclipsa poate fi totuşi periculoasă pentru ochi, informează AFP,
citat de digi24.ro.
Un spectacol rezervat
doar acelor locuitori aflaţi la cele mai înalte latitudini, care se situează
chiar pe axă: nord-vestul Canadei, extremitatea nordică a Rusiei, nord-vestul
Groenlandei şi Polul Nord, unde ocultaţia discului solar va fi de 87,8%,
potrivit Observatorului Astronomic din Paris.
Eclipsa inelară va fi,
de asemenea, vizibilă, însă doar parţial, din nord-vestul Americii de Nord,
dintr-o mare parte din Europa, inclusiv din Franţa şi Marea Britanie, precum şi
dintr-o parte a nordului Asiei.
La aceste latitudini şi
dacă cerul va fi senin, pasionaţii de astronomie vor putea observa o fracţiune
din Soare acoperită de discul negru al Lunii, în proporţie de 20% la Londra, de
16% la Lille, de 13,2% la Paris, de 5,5% la Toulouse şi doar de 2,8% la
Marsilia.
„Cu cât mergem mai spre
sud-est, cu atât va fi mai puţin vizibilă obscurarea'', a explicat pentru AFP
Florent Delefie de la Observatorul din Paris, care va transmite evenimentul în
direct pe canalul său YouTube.
Eclipsa va dura
aproximativ două ore. La aceste latitudini, ea ''nu va fi foarte
spectaculoasă'' însă, chiar şi aşa, va fi interesant de urmărit, potrivit
astronomului, citat de digi24.ro.
Aceasta este prima
eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI.
Acest fenomen
astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu
Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o
parte a coroanei de foc rămâne vizibilă.
O eclipsă totală, care
scufundă pentru scurt timp o parte a planetei în întuneric, apare atunci când
diametrul Lunii corespunde exact cu cel al Soarelui, aşa cum este perceput
fenomenul de pe Pământ.