Divorț răsunător la Hollywood. Se despart după aproape 19 ani de căsnicie

de Madalina PETRESCU Miercuri, 03 Mai 2023 475
Kevin Costner şi soţia sa divorțează după aproape 19 ani de mariaj. Christine Baumgartner a depus actele, invocând drept motiv celebra sintagmă a „diferențelor ireconciliabile”, dezvăluie Daily Mail.

Renumitul actor, în vârstă de 68 de ani, și Christine Baumgartner, 49 de ani, model și designer de modă, s-au cunoscut în anul 2000 și s-au căsătorit la ferma Costner's Aspen, Colorado, în 2004.

Agentul lui Kevin Costner a confirmat vestea și a emis și un comunicat de presă: “Cu mare regret vă anunț că sunt circumstanțe care nu au depins de dl Kevin Costner și care au dus la desfacerea căsătoriei dintre dumnealui și soția dumnealui, Christine Baumgartner. Vă rugăm frumos să respectați intimitatea familiei, pentru a putea depăși cu bine această perioadă dificilă”.

Avocata lui Costner, Laura Wasser a precizat că între cei doi soți există semnat un contract prenupțial și că solicitările vor respecta termenii contractului. Vestea divorțului a fost anunțată prima dată de publicația TMZ.
Kevin și Christine au trei copii împreună, Cayden, 15 ani, Hayes, 14 ani și Grace, 12 ani.

Iar Kevin Costner mai are trei copii din mariajul cu prima soție, Cindy Silva, cu care a fost căsătorit din 1978 până în 1994. Este vorba de Annie, 39 ani, Lily, 36 ani și Joe, 35 ani.
În plus, mai există și fiul Liam Costner, rezultat din relația cu Bridget Rooney, cu care actorul s-a întâlnit după despărțirea sa de Silva.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei