Donald Trump vrea să trimită imigranții aflați în ilegalitate în orașe conduse de politicieni democrați

de Cuget Liber Sâmbătă, 13 Aprilie 2019 160
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că analizează posibilitatea de a trimite imigranții aflați în ilegalitate în comunitățile conduse de politicieni din cadrul Partidului Democrat (centru-stânga, opoziție), în contextul disensiunilor privind politicile în materie de migrație.

"Din cauza faptului că democrații refuză să modifice legislația foarte periculoasă privind migrația, noi într-adevăr ne gândim, după cum s-a relatat, să trimitem imigranții în anumite orașe. Stânga radicală pare să aibă o politică a frontierelor deschise, a brațelor deschise, deci acest lucru ar trebui să îi facă foarte fericiți", a transmis Donald Trump prin Twitter, conform agenției Associated Press.

Presa relatase că Administrația Donald Trump analiza această posibilitate, dar, înainte ca președintele să transmită acest mesaj, Casa Albă și oficiali din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă negaseră informațiile.

Donald Trump este nemulțumit de numărul mare de imigranți din țări central-americane care încearcă să intre ilegal în Statele Unite. Președintele SUA a dispus decretarea stării de urgență la frontiera cu Mexicul pentru a aloca miliarde de dolari proiectului construirii unui zid, după ce Congresul a respins planul.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei