E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost cercetate de poliţie

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 09 August 2022 207
Mesageria cancelarului german Olaf Scholz a fost investigată în cadrul unei anchete legate de scandalul „CumEx Files”, o fraudă fiscală privind dividendele, a informat cotidianul Hamburger Abendblatt, citat de AFP.

Anchetatorii au examinat în martie e-mailurile începând cu data de 1 ianuarie 2015, când Olaf Scholz era primar al Hamburgului, funcţie pe care a păstrat-o până la numirea sa, în 2018, ca ministru de finanţe în guvernul fostului cancelar Angela Merkel.
Scandalul CumEx, o fraudă dezvăluită pentru prima dată în 2017, se referă la o schemă ingenioasă de optimizare fiscală pusă în aplicare de bănci şi care permite investitorilor străini să-şi reducă impozitele pe dividende.

Zeci de persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar în Germania, printre care bancheri, comercianţi, avocaţi şi consilieri financiari. Mai mult de zece ţări sunt vizate. Printre băncile incriminate s-a numărat şi Warburg din Hamburg, care ar fi trebuit să ramburseze 47 de milioane de euro oraşului-port german, dar municipalitatea a renunţat la aceasta în 2016.
Anchetatorii încearcă să afle dacă lideri politici - printre ei şi Olaf Scholz, pe atunci primar al oraşului - au făcut presiuni asupra administraţiei financiare municipale să nu mai colecteze aceste impozite.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei