EBA se "PĂRUIEȘTE" cu Daciana Sârbu: "Mie-mi permite silueta să nu ocup trei locuri în avion"

de Cuget Liber Miercuri, 24 Octombrie 2012 691
Acuzată că ar fi întârziat un avion către Strasbourg, folosindu-se de influența soțului său, Daciana Sârbu a negat acuzațiile și a precizat că ea nu s-a plâns niciodată că Elena Băsescu ocupă trei locuri în avion. Mezina președintelui i-a dat replica imediat pe Twitter: "Spre deosebire de dumneavostră, mie-mi permite silueta să ocup un singur loc, citează realitatea.net.
Daciana Sârbu a fost acuzată că a întârziat cu aproximativ 40 de minute decolarea cursei Tarom de luni de pe Otopeni spre Strasbourg.
Potrivit unor angajați ai aeroportului Otopeni, premierul Ponta ar fi intervenit pentru ca avionul Tarom să rămână la sol până la îmbarcarea soției sale, care s-a trezit cu dificultate.
De cealaltă parte, europarlamentarul Daciana Sârbu a negat acuzațiile care i se aduc și le-a pus pe seama unui "atac mizerabil" venit din partea PDL-iștilor.
Totodată, Daciana Sârbu a precizat că ea nu s-a plâns niciodată că Elena Băsescu ocupă trei locuri în avion. Reacția mezinei președintelui nu s-a lăsat mult așteptată, aceasta postând un mesaj pe Twitter în care a făcut-o "grasă", în mod indirect, pe colega ei din Parlamentul European:
"Ințeleg că Daciana Ponta, surprinsă de presă că a ținut un avion la sol 45 de min pentru că nu s-a putut trezi de dimineașă, răspunde acuzându-ma pe mine că ocup trei locuri în avion... Precizez doamna Ponta că, spre deosebire de dumneavoastră, mie îmi permite silueta să ocup un singur loc", a scris EBA pe Twitter, informează aceeași sursă.
 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei