Emisarul Papei pentru pace în Ucraina, cardinalul Matteo Zuppi, în misiune la Moscova

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 28 Iunie 2023 152
Cardinalul italian Matteo Zuppi, emisarul Papei Francisc pentru pace în Ucraina, a sosit la Moscova, la trei săptămâni după vizita sa la Kiev, au informat Vaticanul şi media italiene, transmite agenţia AFP. Aceasta este prima vizită la Moscova a unui înalt oficial al Sfântului Scaun de când Moscova a invadat Ucraina, în februarie 2022.
„Pe 28 şi 29 iunie 2023, cardinalul Matteo Maria Zuppi, arhiepiscop de Bologna şi preşedinte al Conferinţei episcopale italiene, însoţit de un oficial al Secretariatului de Stat, efectuează o vizită la Moscova, în calitate de emisar al Papei Francisc”, a anunţat Sfântul Scaun, într-un comunicat de presă.
„Obiectivul principal al iniţiativei este de a încuraja gesturi de umanitate care pot contribui la promovarea unei soluţii la situaţia tragică actuală şi la găsirea modalităţilor de a realiza o pace justă”, a spus emisarul Papei.
Cardinalul Zuppi, din comunitatea Sant'Egidio care joacă rolul de canal diplomatic informal al Sfântului Scaun, a vizitat deja Kievul pe 5 şi 6 iunie. În timpul acestei vizite „scurte, dar intense”, potrivit Vaticanului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a comunicat că o încetare a focului nu va duce la pace.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei