Experții ONU, atacați în Siria. Echipa ancheta atacul cu gaz sarin

de Cuget Liber Luni, 26 August 2013 73
Experții însărcinați de ONU să ancheteze o eventuală folosire de arme chimice în Siria au fost ținta unor lunetiști ascunși neidentificați, astăzi, ceea ce i-a obligat să își suspende misiunea lângă Damasc, a anunțat un purtător de cuvânt al ONU, relatează AFP.
"Primul vehicul al echipei de anchetă asupra armelor chimice a fost atins în mod deliberat, în mai multe rânduri, de tiruri ale unor lunetiști neidentificați",a declarat Martin Nesirky, citat într-un comunicat.
El nu a anunțat vreun rănit.
Inspectorii ONU se îndreptau luni spre locul presupusului atac chimic de la 21 august imputat regimului sirian, în apropiere de Damasc, unde urmează să își înceapă ancheta, a constat la fața locului un fotograf AFP.
Fotograful i-a văzut pe inspectori plecând într-un convoi de cinci mașini, escotat de serviciile de securitate siriene. Ei urmează să meargă în regiunea Ghouta, unde opoziția și țări occidentale acuză armata că a ucis săptămâna trecută sute de civili cu arma chimică.
Misiunea, alcătuită din zece inspectori, condusă de către suedezul Aake Sellström, a sosit la Damasc pe 18 august, cu scopul de a ancheta alte acuzații privind alte presupuse atacuri comise anterior, anul acesta, în țară.
Însă, trei zile mai târziu, armata a efectuat o ofensivă la est și vest de Damasc, în timpul căreia opoziția a acuzat regimul de utilizarea armelor chimice care au ucis peste 1.000 de persoane.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei