Finanțatorii proiectelor de voluntariat, mai interesați de propria imagine

de Simona ANGHEL Miercuri, 16 Aprilie 2008 251
Până duminică, 20 aprilie, la nivel național, a fost declarată Săptămâna Națională a Voluntariatului. Certificarea aptitudinilor de voluntar La Constanța, evenimentul a debutat cu un seminar public intitulat "Ce este și ce nu este voluntariatul în relație cu orientarea și pregătirea profesională a tinerilor?", parte din Campania pentru promovarea voluntariatului derulată sub sloganul "E timpul să fim altfel! Faptele nobile nu sunt pe bani", al cărei inițiator este Pro Vobis – Centrul Național de Voluntariat. Carmen Colceag, manager comunicare la Pro Vobis București, le-a vorbit celor prezenți la seminarul desfășurat la Grupul Școlar "George Emil Palade" despre maniera în care sunt priviți voluntarii zilelor noastre: "Voluntariat se face peste tot, dar nu prea se știe. Când aflăm unii de alții ne mirăm, dar și pornim un util schimb de opinii. Mai rău este atunci când descoperim că ne pândește materialismul și foarte mulți oameni de lângă noi s-au blazat și consideră că ei nu mai pot influența cu nimic bunul mers al lucrurilor". Și pentru că în ultima vreme s-a descoperit – în sfârșit am intrat în rândul țărilor civilizate!?! – că se pune foarte mare accent în CV-ul de angajare pe partea de voluntariat, reprezentanta Pro Vobis a declarat că se fac diligențe pentru certificarea aptitudinilor pe care le capătă voluntarii. Și care sunt mai importante decât cred unii. Bogdan Ududec, voluntar CENTRAS, a vorbit asistenței despre beneficiile de neimaginat pe care le-a avut ca urmare a activităților de voluntariat la care a participat: "Am învățat ce înseamnă munca în echipă, am fost obligat să-mi asum anumite norme și valori, mi-am format o rețea de contacte, nu mai vorbesc de posibilitatea de a-mi face prieteni. Și chiar îmi pot asuma postura de leadership. Având o experiență de acest gen, putem să ne adaptăm mai ușor unui program de lucru și cerințelor unui loc de muncă, ceea ce m-a ajutat, de fapt, în job-ul pe care l-am avut anul trecut, chiar și pentru o lună". De altfel, spațiul nu ne permite abordarea tuturor problemelor supuse atenției de reprezentanții ong-urilor prezente, cert este, însă, că s-a ajuns la concluzia că trebuie să existe lucruri palpabile care să dovedească voluntariatul, care, pe alocuri, mai trebuie susținut prin diverse… Pliantele, bani aruncați aiurea de finanțator În spatele majorității proiectelor derulate de organizațiile non-guvernamentale se află un finanțator, de ale cărui acte de mărinimie nu se poate afla decât prin intermediul acelor flyere pe care voluntarii le împrăștie, cel puțin în opinia subsemnatului, total aiurea. Și pentru că tot am fost unici reprezentanți ai mass-media, le-am pus celor prezenți problema de a redirija fondurile "dedicate" pliantelor neinteresante – nu ne referim la conținutul lor, ci la atenția pe care NU le-o acordă beneficiarii! Și nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că de fapt existența acestora este impusă prin semnarea protocolului celor două părți. Și care trebuie respectat punct cu punct. Astfel, am reușit să aflăm cât de mulți bani se aruncă, repet, total aiurea, în loc să se redirecționeze spre lucruri mai palpabile. Care ar reuși să motiveze și acei voluntari pe care, știți prea bine, îi stimulează și un pix sau un tricou. "Orientare și practică profesională prin voluntariat" Acesta este tema de anul acesta a Săptămânii Naționale a Voluntariatului, în Constanța organizatorii încercând să-l promoveze în șase domenii specifice de activitate: social-tineret, educație civică, sănătate, protecția mediului, cultură-artă-sport, dezvoltare comunitară. Cel puțin 400 de copii, elevi, studenți, cadre didactice și voluntari ai ONG-urilor constănțene vor fi implicați în ateliere practice de lucru. Cum ar fi, spre exemplu, joi, 17 aprilie, când pe parcursul întregii zile la Grupul Școlar "George Emil Palade" și mai apoi la sala Clubului SNC vor avea loc ateliere de lucru pe tema educației pentru sănătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei