Finlandezii au început să voteze duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale care ar urma să fie câștigat de liderul în exercițiu Sauli Niinisto, un conservator pragmatic proeuropean care s-a distins prin gestionarea eficientă a relațiilor cu Washingtonul și Moscova, relatează AFP.Secțiile de votare au fost deschise la ora 09:00 (07:00 GMT) și se vor închide la ora 20:00, însă președintele în exercițiu Sauli Niinisto a votat în avans, la fel ca peste 36% din cei 3,5 milioane de alegători.
Niinisto, care se prezintă la alegeri ca independent, este creditat cu 51%-63% din intențiile de vot, potrivit sondajelor de opinie, cu mult înaintea contracandidatului său, ecologistul Pekka Haavisto, creditat cu 13-14% din intențiile de vot.
Dacă niciunul dintre candidați nu va obține 50% din sufragii, un al doilea tur de scrutin va fi organizat pe 11 februarie.
Sauli Niinisto este președintele finlandez cel mai popular după Urho Kekkonen (1956-1981) și îl devansează pe mareșalul Mannerheim, erou al războiului contra Uniunii Sovietice al cărui loc în memoria colectivă a finlandezilor este comparabil cu cel al generalului De Gaulle în Franța.
Niinisto și-a exercitat din plin atribuțiile funcției sale pentru a-și cultiva relațiile cu Rusia. Strategia sa nu a împiedicat însă Finlanda, fost teritoriu al Rusiei imperiale (1809-1917), să se apropie de SUA și de NATO.
''Unul dintre principalele obiective ale politicii externe și de securitate ale Finlandei este acela de a evita să fie implicată într-un conflict armat'', explica Sauli Niinisto la jumătatea acestei luni, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la crearea forțelor armate finlandeze.
Născut în august 1948 la Salo (sud-vest) într-o familie de muncitori, Sauli Niinisto a devenit avocat înainte de a intra în politică din partea partidului conservator Coaliția Națională.
Ministru al justiției în 1995-1996, el a asigurat ulterior portofoliul finanțelor (1996-2003) și și-a ajutat țara să depășească recesiunea de la finalul anilor '90, înainte de a adera la zona euro. Între 2007 și 2011, Niinisto a fost președinte al parlamentului finlandez.