Rezultatul alegerilor legislative de duminică din Grecia arată "o victorie istorică" pentru Syriza și reprezintă "un mesaj pentru Europa", a declarat purtătorul de cuvânt al formațiuni stângii radicale, Panos Skourletis.
- Publicitate -
Un exit-poll realizat de mai multe institute relevă un avans de peste 8 puncte procentuale pentru partidul lui Alexis Tsipras, scrie presa internațională.
Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor cuprins între 35,5% și 39,5%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democrație, cu o cotă între 23% și 27%, conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne.
"Pare o victorie istorică și este un mesaj care nu îi vizează numai pe greci, ci întreaga Europă, și aduce o ușurare", a declarat Skourletis, după apariția exit-poll-urilor, transmite Agerpres.
Syriza, partidul stângii radicale anti-austeritate, a devansat cu peste opt puncte procentuale partidul de dreapta aflat la putere la alegerile legislative anticipate de duminică din Grecia, conform mai multor exit-poll-uri.
Diferența ar fi de 8,5 până la 16,5 puncte procentuale, cu mult peste ultimele sondaje, la acest scrutin crucial pentru Grecia și pentru UE, potrivit B1.ro.
Tsipras s-a angajat să convingă BCE și zona euro să reducă datoriile Greciei, astfel încât să poată crește cheltuielile publice și să creeze locuri de muncă. El a declarat în această săptămână că excluderea Greciei din programul de suplimentare a lichidităților ar pedepsi țara care deja suferă de mai mulți ani din cauza austerității.