Guvernul din Insulele Solomon a decis să interzică temporar Facebook din cauza utilizării abuzive şi în lipsa unei reglementări în ceea ce priveşte site-ul reţelei sociale, a relatat astăzi presa locală, citată de DPA, precizează Agerpres.
Ministrul comunicaţiilor Peter Shanel Agovaka a confirmat decizia pentru ziarul Solomon Times, spunând că probleme controversate au fost ridicate prin intermediul platformei. El a precizat că există îngrijorări cu privire la lipsa legislaţiei care să "guverneze utilizarea internetului".
Agovaka a asigurat că organizaţiile media vor putea în continuare să funcţioneze ca de obicei, cu excepţia pierderii accesului la platforma de social media.
Majoritatea mass-media în acest stat insular din Pacific foloseşte Facebook şi prim-ministrul utilizează platforma pentru a transmite live discursuri la nivel naţional, potrivit STO. În prezent, China, Iranul şi Coreea de Nord au impus de asemenea interdicţie asupra Facebook.