Israel-Hamas / Iran, Hamas şi Hezbollah vor profita de Ramadan pentru a genera violenţă

de Alina DRACOPOL Miercuri, 28 Februarie 2024 1190
Ministrul apărării israelian Yoav Gallant a apreciat marţi că Iranul, cel mai mare inamic al Israelului, precum şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi miliţia şiită libaneză Hezbollah vor profita de Ramadan, luna sfântă a musulmanilor din întreaga lume, pentru a genera violenţă în Cisiordania ocupată şi în Ierusalimul de Est, transmite EFE.

Obiectivul principal al "Hamas este să ia Ramadanul şi să-l transforme în a doua fază a planului care a început pe 7 octombrie (2023, atacul sângeros comis de Hamas în sudul Israelului - n.r.), cu accent pe Muntele Templului şi Ierusalim", a declarat Gallant la Comandamentul Central al armatei israeliene, citat de presa locală. EFE notează că israelienii numesc Muntele Templului ceea ce palestinienii desemnează drept Esplanada Moscheilor, unde se află Moscheea Al Aqsa, în Oraşul Vechi al Ierusalimului de Est ocupat. Este cel mai sfânt loc pentru iudaism şi al treilea cel mai sfânt pentru musulmani şi totodată cel mai emblematic punct al conflictului israeliano-palestinian.

La rândul său, ministrul Securităţii Naţionale, extremistul Itamar Ben Gvir, a cerut ca palestinienii musulmani să fie împiedicaţi să pătrundă pe Esplanada Moscheilor în timpul lunii sfinte a Ramadanului, care începe pe 10 martie.

Săptămâna trecută, Hamas a cerut palestinienilor din Ierusalimul de Est şi Cisiordania să se revolte împotriva oricărei "măsuri criminale" care interzice intrarea în Moscheea Al Aqsa.

Obiectivul principal al "Hamas este amplificat de Iran şi Hezbollah", a afirmat Gallant. "Nu trebuie să dăm Hamas ceea ce nu a reuşit să realizeze de la începutul războiului", a adăugat Gallant, avertizând împotriva "declaraţiilor iresponsabile" care ar putea duce la escaladare.

Şi expertul israelian pe teme de securitate în Orientul Mijlociu, Uzi Rabi, a apreciat marţi că, în prezent, "nu se poartă un război între Israel şi Hamas", ci este vorba despre un nou capitol din strategia iraniană de "a exporta revoluţia islamică" şi de a-şi consolida poziţia geostrategică în faţa ţărilor arabe aliate ale Occidentului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei