Ministrul israelian al apărării a anunţat crearea unei agenţii speciale pentru plecarea voluntară a locuitorilor din Fâşia Gaza, după angajamentul luat de Benjamin Netanyahu de a respecta planul preşedintelui american Donald Trump pentru Gaza după război, transmite agenţia AFP.
- Publicitate -
„Ministrul Apărării, Israel Katz, a avut o reuniune cu privire la plecarea voluntară a locuitorilor din Gaza, în cadrul căreia s-a decis crearea în cadrul Ministerului Apărării a unei agenţii speciale pentru plecarea voluntară a locuitorilor din Gaza”, se arată într-un comunicat transmis de minister.
„Un prim proiect prezentat în cursul reuniunii include o asistenţă extinsă care va permite fiecărui locuitor din Gaza care doreşte să emigreze voluntar într-o ţară terţă să beneficieze de un pachet de măsuri incluzând, printre altele, dispoziţii speciale pentru plecarea pe cale maritimă, aeriană şi terestră”, menţionează sursa citată.