Iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 07 Iulie 2023 225
Iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global din istoria măsurătorilor meteorologice prin prisma temperaturilor înregistrate în apa mărilor şi în aer, potrivit administratorilor Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice, finanţat de Uniunea Europeană, informează Reuters.
„A fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global, depăşind cu peste 0,5°C media din intervalul 1991-2020 şi depăşind iunie 2019 - precedentul record - cu o marjă substanţială”, precizează raportul Copernicus.
Programul european Copernicus şi-a bazat concluziile pe analize generate cu ajutorul computerelor, care au folosit miliarde de date furnizate de sateliţi, nave, avioane şi staţii meteorologice din lumea întreagă.
Administratorii acestui program afirmă că Europa s-a confruntat cu temperaturi record în iunie 2023, în timp ce regiuni din America de Nord, Asia şi estul Australiei au fost considerabil mai călduroase în comparaţie cu valorile obişnuite de temperatură pentru această perioadă a anului.
Temperatura apei marine a crescut până la un nivel record în iunie 2023 datorită modificărilor pe termen lung cauzate parţial de El Nino, un fenomen climatic natural care alimentează cicloanele tropicale din Pacific şi care stimulează precipitaţiile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei