Junta din Myanmar a eliberat aproape 6.000 de deţinuţi, printre care şi câţiva străini

de Mircea GHIȚĂ Joi, 17 Noiembrie 2022 97
Junta la putere în Myanmar a anunţat joi eliberarea a aproape 6.000 de deţinuţi, printre care o fostă ambasadoare britanică, un jurnalist japonez şi un consilier australian al guvernului demis al lui Aung San Suu Kyi, transmite AFP.
Aceşti trei cetăţeni străini sunt graţiaţi şi expulzaţi, a transmis junta
într-un comunicat, fără a preciza când vor avea loc expulzările.

Decizia juntei constituie un semn rar de deschidere din partea militarilor ajunşi la putere prin lovitura de stat de la 1 februarie 2021. Mii de persoane au fost încarcerate între timp în cadrul reprimării sângeroase a oricărei disidenţe.
Fosta diplomată Vicky Bowman, consilierul economic australian Sean Turnell şi jurnalistul japonez Toru Kubota vor fi eliberaţi pentru a marca sărbătoarea naţională, a declarat pentru AFP un ofiţer superior.

„În total, 5.774 de deţinuţi, printre care în jur de 600 de femei, vor fi eliberaţi”, au declarat militarii la putere, fără a preciza câţi dintre aceştia fuseseră arestaţi în timpul represiunii contra disidenţei.
Decizia de eliberare era cerută de multe luni de organizaţii de apărare a drepturilor omului, care acuzau condamnări politice.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei