Cel puțin opt persoane au murit vineri dimineață și nouă sunt rănite după ce două atacuri sinucigașe au avut loc în complexul britanic din capitala afgană Kabul, informează NewsIn.
- Publicitate -
Un purtător de cuvânt al ISAF, forța NATO din Afganistan, a declarat că ținta atacurilor a fost British Council. Talibanii - care au revendicat atacul - au confirmat ulterior această informație.
Focuri de armă sporadice s-au auzit în zonă după producerea exploziilor.
British Council este o agenție finanțată de guvernul britanic care desfășoară cu precădere programe culturale.
Vineri a fost sărbătoare națională în Afganistan, marcând independența țării de Marea Britanie, obținută în 1919.
Prima deflagrație s-a produs la ora locală 5.38 (4.08, ora României), iar a doua zece minute mai târziu.
Șeful poliției din Kabul a declarat că exploziile au fost provocate de kamikaze.
Există informații care vorbesc despre o a treia explozie, dar încă nu au fost confirmate oficial.
Forțele britanice au fost desfășurate ulterior în perimetrul unde s-au produs exploziile, iar poliția afgană contribuie la securizarea zonei.