Ministrul britanic pentru Comunități și Administrație Locală, Eric Pickles (foto), a avertizat că un "aflux" de români și bulgari, după deschiderea pieței muncii, în decembrie 2013, ar putea amplifica problemele privind locuințele, existente deja în Marea Britanie.
- Publicitate -
Întrebat la emisiunea Sunday Politics de la BBC câți români și bulgari ar putea veni în Marea Britanie după eliminarea restricțiilor de pe piața muncii, Pickles a declarat: "Adevărul este că nu cred că știe cineva care va fi numărul celor care vor veni din România și Bulgaria", adăugând că nu a discutat cu Ministerul de Interne referitor la numărul acestora, relatează BBC News Online.
El a precizat însă că autoritățile iau măsuri pentru a face față unei posibile creșteri semnificative a numărului de persoane care se vor muta în Marea Britanie din cele două țări anul viitor.
Ministerul de Interne nu a anunțat o cifră estimativă a numărului de români și bulgari care ar putea profita de deschiderea pieței muncii pentru a merge în Marea Britanie, dar experții anticipează un număr mare de imigranți.
Marea Britanie a impus restricții temporare pe piața muncii pentru români și bulgari, dar acestea vor expira în decembrie și nu vor mai putea fi prelungite, conform legislației europene.