Manifestații de amploare în Rusia împotriva lui Putin. Peste o sută de persoane au fost arestate

de Cuget Liber Sâmbătă, 29 Aprilie 2017 221
Sute de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe ale Rusiei împotriva unui eventual nou mandat prezidențial pentru Vladimir Putin, sfidând astfel interdicția pe care autoritățile locale au decis-o în unele orașe, fapt pentru care circa 120 de manifestanți au fost arestați la Sankt-Petersburg, informează AFP.

Reuniți sub sloganul "Ne-am săturat de el", protestatarii au răspuns apelului lansat de mișcarea "Rusia Deschisă", fondată de opozantul și fostul oliharh rus aflat acum în exil, Mihail Hodorkovski. 

Numărul protestatarilor reuniți în centrul orașului a fost de circa 200, potrivit agerpres. Primăria a interzis protestele, astfel că forțele de ordine au intervenit și, potrivit ONG-ului OVD-Info, aproximativ 120 de manifestanți au fost reținuți.

La Moscova demonstrația s-a desfășurat fără incidente. Peste 200 de persoane au plecat într-un marș care s-a încheiat în fața Kremlinului, unde manifestanții au depus petiții. 

Președintele Vladimir Putin nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, vreo intenție de a participa la scrutinul prezidențial care va avea loc anul viitor în luna martie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei