Marcel Ciolacu: „În perioada următoare va avea loc o şedinţă comună a guvernelor României şi Ucrainei”

de Mircea GHIȚĂ Joi, 30 Mai 2024 155
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în perioada următoare va avea loc o şedinţă comună a guvernelor României şi Ucrainei, reuniune care cel mai probabil se va desfăşura la Bucureşti.
„Mai mult ca sigur, în perioada următoare o să avem o şedinţă iarăşi, Guvernul ucrainean cu Guvernul României. Aşa a şi rămas când am avut ultima şedinţă de la Kiev, vom stabili dacă va fi la Bucureşti. Diplomatic, ar trebui să fie la Bucureşti”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, la Euronews România.
Premierul a afirmat că şi-ar dori ca formatul acestei reuniuni guvernamentale să fie mai larg, cu reprezentanţi şi din Polonia şi Republica Moldova.
„Eu mi-aş dori ca formatul să fie mai larg. Să fim totuşi România şi Polonia, şi Ucraina şi posibil şi Republica Moldova. În acest moment lucrăm la ... Pentru că vorbim de o strategie regională şi vorbim de statele care au ajutat cel mai mult Ucraina şi când a existat migraţia, acestea sunt traseele”, a declarat Ciolacu.
În context, el a punctat că sustenabilitatea economică a Ucrainei se datorează în mare măsură şi implicării statului român şi a deciziilor României, în primul rând cea legată de tranzitarea grânelor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei