Mark Gitenstein, numit de Joe Biden ambasadorul SUA la Uniunea Europeană

de Cuget Liber Miercuri, 28 Iulie 2021 203
Mark Gitenstein, fostul ambasador american la București, a fost numit marți de președintele Joe Biden în postul de ambasador la Uniunea Europeană, în timp ce SUA încearcă să consolideze legăturile cu blocul comunitar european.

Mark Gitenstein a fost ambasador în România în timpul administraţiei Barack Obama. El are strămoşi la noi în țară.

Gitenstein a încercat în special să lupte împotriva abuzului de putere şi în favoarea privatizării economiei în această tânără democraţie, notează AFP, preluată de Agerpres.

Joe Biden a promis că va consolida relaţiile cu aliaţii Statelor Unite şi a fost întotdeauna un susţinător entuziast al Uniunii Europene, spre deosebire de predecesorul său Donald Trump, sceptic faţă de instituţiile internaţionale şi care a salutat Brexitul.

Avocat de profesie, Mark Gitenstein a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care conducea această instanţă.

El a lucrat în special cu viitorul preşedinte al SUA într-un moment cheie al carierei sale - respingerea de către Senat a lui Robert Bork, candidat ultraconservator la Curtea Supremă.

Mark Gitenstein urmează să fie confirmat de Senat, unde democraţii deţin majoritatea, dar unde republicanul Ted Cruz a întârziat nominalizările din cauza obiecţiilor faţă de poziţia lui Joe Biden cu privire la gazoductul Nord Stream 2.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei