Mii de oameni au protestat la Tbilisi și au cerut eliberarea lui Mihail Saakaşvili

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 22 Decembrie 2021 138
Mii de georgieni au manifestat marţi la Tbilisi pentru a cere eliberarea fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, devenit lider al opoziţiei şi torturat în închisoare potrivit medicilor. Oamenii au anunţat o grevă a foamei în masă pentru a protesta împotriva încarcerării lui.
Protestatarii au mărşăluit prin capitala Georgiei şi s-au adunat în faţa parlamentului, au fluturat steaguri şi au afişat pancarte pe care se putea citi „Eliberaţi-l pe Saakaşvili!”. Protestul a coincis cu ziua de naştere a fostului preşedinte, care a împlinit 54 de ani.
„Astăzi începem o grevă a foamei în masă care nu se va încheia până când Mihail Saakaşvili nu va fi eliberat”, a declarat în aplauzele protestatarilor Nika Melia, preşedintele Mişcării Naţionale Unite (MNU), formaţiunea lui Saakashvili.
Cu toate acestea, nu a fost imediat clar câte persoane intenţionează să ia parte la această grevă care ar urma să aibă loc în faţa sediului partidului.
Arestat pe 1 octombrie la întoarcerea dintr-un exil de opt ani în Ucraina, Saakaşvili a refuzat să mănânce timp de 50 de zile în semn de protest faţă de condamnarea sa pentru un presupus abuz de putere pe care l-a denunţat ca fiind motivat politic.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei