Ministerul rus de Externe cere Ambasadei SUA din Moscova să nu se amestece în afacerile interne ale Rusiei

de Cuget Liber Miercuri, 08 Februarie 2023 206
Ministerul rus de Externe a cerut într-o notă oficială transmisă Ambasadei SUA din Moscova să înceteze să se amestece în afacerile interne ale Rusiei, a declarat o sursă diplomatică apropiată de conducerea MAE pentru agenţia RIA Novosti, consultată de Agerpres.
„Ambasadei SUA la Moscova i-a fost transmisă, la 7 februarie, o notă oficială prin care i se cere să înceteze să desfăşoare activităţi incompatibile cu statutul unei misiuni diplomatice, ceea ce constituie ingerinţă în afacerile interne ale Federaţiei Ruse”, a transmis Ministerul rus de Externe.
În nota oficială înmânată ambasadoarei SUA la Moscova, diplomaţia rusă susţine că, în pofida avertismentelor repetate, misiunea diplomatică americană îşi continuă activitatea nocivă în spaţiul informaţional, îşi permite să facă declaraţii nepotrivite despre conducerea Rusiei şi răspândeşte informaţii false despre forţele armate ruse, dar nu a precizat ce declaraţii are în vedere.
„Diplomaţii americani au fost avertizaţi împotriva încercărilor de a desfăşura activităţi subversive, prin recrutarea unor «agenţi de influenţă» cu scopul de a semăna discordie şi dezbinare în societatea rusă, de a instiga la proteste antistatale”, a afirmat sursa citată de RIA Novosti în pagina sa electronică.
Mai mult, MAE rus avertizează că angajaţii ambasadei SUA implicaţi în astfel de activităţi vor fi expulzaţi indiferent de funcţia pe care o ocupă.
Ministerul rus de Externe mai susţine că a adresat un mesaj ferm noii ambasadoare a SUA la Moscova, Lynne Tracy, cu privire la necesitatea de a aplica cu stricteţe legislaţia rusă în vigoare şi de a înceta activităţile care contravin cererilor Moscovei şi prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a confirmat că ambasada americană a primit o notă diplomatică de la Ministerul rus de Externe, dar a precizat că politica generală a departamentului este de a nu comenta corespondenţa diplomatică.
Lynne Tracy, vorbitoare de limba rusă, a fost numită ambasador al SUA în Rusia la sfârşitul anului trecut, devenind prima femeie care ocupă acest post la Moscova, succedându-i lui Sullivan, care şi-a încheiat misiunea în septembrie anul trecut, după trei ani la post în Rusia.
La 30 ianuarie, noua ambasadoare a vizitat Ministerul rus de Externe pentru a prezenta copiile scrisorilor de acreditare.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a spus atunci că speră ca Lynne Tracy să ţină cont de greşelile predecesorilor ei şi să nu interfereze în afacerile interne ale Rusiei.
Încă de la sosirea sa în capitala rusă, Lynne Tracy a pledat pentru dialog cu Kremlinul, în pofida tensiunii fără precedent între Washington şi Moscova.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei