Cadavrul unui bărbat român a fost descoperit luni dimineață în portbagajul unui autobuz, în localitatea italiană Corigliano Rossano, provincia Cosenza din Calabria, după ce oamenii au fost alertați de mirosul puternic care persista în jurul vehicului. Anchetatorii încearcă să stabilească acum circumstanțele morții misterioase, având în lucru mai multe piste.
- Publicitate -
Bărbatul avea 37 de ani şi era rezident în localitate. Se presupune că trupul neînsuflețit se afla în portbagajul autobuzului aparținând unei școli de șoferi de mai multe zile, întrucât era într-o stare avansată de descompunere, potrivit presei italiene.
În primă fază, polițiștii italieni au suspectat ca trupul îi aparține unui om fără adăpost care s-a refugiat peste noapte în portbagajul autobuzului și a rămas blocat înăuntru. Însă criminaliștii care au examinat autobuzul au descoperit urme de intrare prin efracție în acesta.
Astfel a apărut o a doua teorie, potrivit căreia trupul ar fi fost ascuns în autobuz după ce a fost ucis în altă parte. Cercetările sunt în plină desfăşurare.
sursa foto: Gazzetta del Sud