Noul lider transnistrean se împotrivește modificării formatului forțelor de menținere a păcii

de Cuget Liber Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012 1014
Noul lider al regiunii transnistrene, Evgheni Șevciuk, se pronunță împotriva transformării actualului format al operațiunii de menținere a păcii în zona de securitate de pe Nistru, după ce împușcarea unui tânăr de către un soldat rus a relansat discuțiile despre necesitatea unei misiuni civile.
"Considerăm că operațiunea de menținere a păcii este una eficientă și ne pronunțăm pentru consolidarea formatului actual al forțelor de pacificare. Acesta și-a demonstrat viabilitatea timp de mai mulți ani, iar orice provocare din partea moldovenească sau din partea altor parteneri le consi-derăm nefondate", a spus Șevciuk, citat de NewsIn.
Potrivit lui Șevciuk, incidentul de la 1 ianuarie nu este un motiv "pentru speculații politice", iar protestele organizate la punctele de control de pe malul Nistrului au un caracter planificat și provo-cator. "Aceste acțiuni pun la îndoială intențiile Chișinăului de apropiere și dezvoltare a relațiilor dintre cele două maluri și de asigurare a mai multor libertăți pentru locuitori", a acuzat Șevciuk, potrivit publika.md.
Statele Unite, UE, Ucraina, dar și România, susțin demilitarizarea zonei de securitate și înlocuirea trupelor ruse de menținere a păcii cu o misiune civilă sub egida OSCE, așa cum cer autoritățile de la Chișinău.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei