Zeci de adunări au avut loc, sâmbătă, în Statele Unite, împotriva marii rețele de planning familial Planned Parenthood, care a organi-zat contramanifestații pentru apărarea dreptului la avort, amenințat de republicanii aflați la putere la Washington, transmite AFP.
- Publicitate -
Peste 200 de reuniuni la apelul Pro-Life Action League erau prevă-zute în 45 de state, în fața sau în apropierea clinicilor de planning familial, din California la New York, trecând prin Alabama sau Texas, potrivit site-ului protestPP.com, citat de France Presse.
"Avem vânt din pupa", a declarat, pentru New York Times, Eric Scheidler, director al Pro-Life Action League. "Alegerile au demonstrat că votanții pro-life (n.r. - care se opun avortului) sunt un grup important, iar administrația Trump a înțeles asta", a adăugat acesta.
Acești manifestanți cer în special anularea finanțărilor publice pentru rețeaua de clinici.
Ca răspuns, susținătorii planning-ului familial au chemat la manifestații în special în orașele-capitale de state, unde se află autoritățile locale.