O lume periculoasă! Rishi Sunak promite mai mulţi bani pentru apărarea Marii Britanii

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 24 Aprilie 2024 189
Premierul britanic Rishi Sunak a declarat că va ridica cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB pentru a se ajunge la 87 de miliarde de lire sterline pe an până în 2030, afirmând că Marea Britanie nu poate sta împăcată când lumea se află în cel mai periculos moment de după Războiul Rece, relatează agenţia Reuters.
Rishi Sunak se află sub presiunea Partidului Conservator, aflat la guvernare, pentru a creşte cât mai rapid cheltuielile pentru apărare, după ce a susţinut că ar putea face aceasta numai de îndată ce condiţiile economice o vor permite.
Creşterea anunţată, de la aproximativ 2,32% din PIB, nu numai că va fi aclamată de partidul său înainte de alegerile din acest an, pe care conservatorii sunt aşteptaţi să le piardă, dar ar putea slăbi potenţialii contestatari ai conducerii partidului care susţin domeniul apărării.
Anunţul va fi salutat şi de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care a făcut apel la ceilalţi membri să îşi respecte angajamentele privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare.
„Într-o lume aflată în situaţia cea mai periculoasă de la Războiul Rece încoace, noi nu putem sta liniştiţi”, a afirmat Sunak într-o declaraţie înainte de o conferinţă de presă comună cu Stoltenberg. „În condiţiile în care adversarii noştri se aliază, trebuie să facem mai mult pentru a ne apăra ţara, interesele şi valorile. Astăzi este un punct de cotitură pentru securitatea europeană şi un moment de referinţă în apărarea Regatului Unit. Este o investiţie a unei generaţii în securitatea şi prosperitatea britanică, care ne face mai siguri acasă şi mai puternici în străinătate”, a adăugat premierul britanic.
Sunak a declarat că apărarea va primi o sumă suplimentară de 75 de miliarde de lire sterline pe o perioadă de şase ani, ceea ce va face din Marea Britanie al doilea cel mai mare contributor în domeniul apărării din NATO.
Anunţul a fost făcut în urma promisiunii lui Sunak de a creşte sprijinul militar al Marii Britanii pentru Ucraina cu 500 de milioane de lire sterline, pentru ca suma totală pentru acest an financiar să ajungă la trei miliarde de lire sterline, o măsură salutată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei