Omul-Păianjen francez lovește din nou! A urcat 187 de metri în 52 de minute

de Cuget Liber Luni, 13 Ianuarie 2020 163
Alain Robert, Omul-Păianjen francez, a escaladat fără asigurare Tour Total, luni dimineață, în semn de susținere față de greva împotriva reformei pensiilor, înainte să fie arestat, a notat AFP, potrivit HotNews. Alpinistul a explicat că oamenii vor să continue să trăiască decent și că deja își petrec 40 de ani mergând la un job pe care, cel mai adesea, nu-l plac. Alpinistul de 57 de ani, specialist în escaladarea clădirilor, a cățărat clădirea de 187 de metri în 52 de minute."A fost foarte frig, nu îmi mai simțeam buricele degetelor", a spus cățărătorul înainte să fie luat de poliție.
Alain Robert a vrut să își arate astfel sprijinul pentru greva împotriva reformei pensiilor, o "luptă" pe care o consideră "legitimă". "La 57 de ani, nu sunt tehnic departe de pensionare. Și singura mea cale de a câștiga bani este de a mă cățăra. Va trebui oare să mă cațăr singur până la 64 de ani? Sau 67?", a întrebat el ironic. "Trebuie să încetăm să le mai spunem oamenilor să muncească mai mult pentru a câștiga mai puțin, pentru că în asta constă reforma (...) Trebuie să cotizăm mai mult, dar unele joburi sunt mai complicate decât altele", a adăugat el.
Nu e prima oară când alpinistul s-a folosit de puterea sa pentru a transmite un mesaj politic. În august, a urcat o clădire de 68 de etaje din centrul Hong Kong-ului pentru a afișa un banner pentru pace între China și fosta colonie britanică, aflată în plină criză politică.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei