ONU deschide o anchetă asupra represiunii din Iran

de Cuget Liber Duminică, 27 Noiembrie 2022 173
Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a decis, în ciuda opoziţiei Teheranului şi Beijingului, să deschidă o anchetă internaţională asupra represiunii împotriva manifestaţiilor din Iran după moartea tinerei Mahsa Amini, pentru a aduna probe privind încălcările drepturilor omului şi eventual pentru a-i inculpa pe vinovaţi, relatează agenţia AFP, consultată de Agerpres.
Iar, în plină dezbatere în cadrul Consiliului, agenţia iraniană de presă FARS a anunţat arestarea celebrului fotbalist Voria Ghafouri, acuzat că „a insultat şi a pătat reputaţia echipei naţionale (Team Melli) şi că a făcut propagandă împotriva statului”.
Reunite de urgenţă la iniţiativa Germaniei şi Islandei, cele 47 de state membre ale acestei instanţe a ONU responsabile de drepturile omului au decis să numească o echipă de anchetatori de nivel înalt pentru a face lumină asupra tuturor încălcărilor drepturilor omului în contextul represiunii împotriva manifestaţiilor.
Textul a fost votat cu o majoritate puţin mai mare decât se aştepta, în ciuda unei tactici de întârziere de ultim minut a Beijingului: 25 de ţări au votat „da”, şase „nu” (Armenia, China, Cuba, Eritreea, Pakistan şi Venezuela) şi 16 s-au abţinut.
„Oficialii iranieni nu vor putea comite această represiune violentă în anonimat. Comunitatea internaţională îi urmăreşte”, a reacţionat ambasadoarea SUA, Michele Taylor.
ONG-ul Amnesty International a transmis că este vorba de „o rezoluţie istorică” ce marchează „o etapă importantă spre sfârşitul impunităţii”, în timp ce Lucy McKernan, de la organizaţia Human Rights Watch, a spus că decizia Consiliului este „o etapă binevenită”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei