Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2020

de Cuget Liber Vineri, 29 Noiembrie 2019 153
Parlamentul European a adoptat, miercuri, bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020, după ce a obținut o majorare a fondurilor alocate pentru mediu, cercetare și pentru programul Erasmus, transmite AFP. 

Reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, europarlamentarii, cu o largă majoritate (543 voturi "pentru", 136 "contra" și 23 de abțineri), au dat votul final pentru acest buget, care ulterior a fost promulgat de președintele Parlamentului European, italianul David Sassoli. 

După trei săptămâni de negocieri dificile, Parlamentul European a reușit să obțină de la statele membre o majorare cu 850 milioane de euro comparativ cu propunerea de buget a Comisiei Europene, pentru a finanța lupta împotriva încălzirii climei, digitalizarea și programul Erasmus+ pentru tineri. 

Ultimul buget anual înainte de viitorul cadru financiar multianual 2021-2027, bugetul UE pentru anul 2020 cuprinde un nivel global de credite de angajamente pentru cheltuieli viitoare în valoare de 168,7 miliarde euro (o creștere de 1,5% comparativ cu 2019). 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei