Parlamentul European îşi revizuieşte regulile de transparenţă după Qatargate

de Sorin MIHALACHE Joi, 14 Septembrie 2023 118
Deputaţii europeni au votat, la Strasbourg, în favoarea revizuirii regulamentului intern de procedură al Parlamentului European pentru a consolida integritatea şi transparenţa instituţiei, care a fost zguduită de scandalul de corupţie Qatargate, potrivit agenţiei AFP.
Modificarea regulamentului, care va intra în vigoare la 1 noiembrie, a fost susţinută de o largă majoritate a plenului - 505 voturi pentru, 93 împotrivă şi 52 abţineri.
Printre principalele reforme, se numără obligaţia eurodeputaţilor de a face publice, într-un registru specific, reuniunile cu reprezentanţi ai grupurilor de interese sau ai ţărilor terţe, precum şi obligaţia de a completa o declaraţie de avere la începutul şi la sfârşitul mandatului, pentru a combate orice îmbogăţire necuvenită.
Definiţia conflictului de interese a fost, de asemenea, clarificată, iar desfăşurarea activităţilor de lobby în paralel cu exercitarea mandatului de eurodeputat a fost interzisă.
De asemenea, au fost stabilite noi norme privind grupurile neoficiale de deputaţi, în special pentru a le împiedica să utilizeze denumirea sau sigla Parlamentului şi pentru a evita astfel posibilele confuzii cu privire la comunicarea instituţiei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei