Patru copii au supraviețuit 17 zile, după ce avionul în care se aflau, s-a prăbușit

de Madalina PETRESCU Joi, 18 Mai 2023 156
Autorităţile columbiene au găsit în viaţă trei copii şi un bebeluş, la 17 zile după ce avionul de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau alături de trei adulţi s-a prăbuşit în jungla din sudul ţării, a declarat miercuri preşedintele Gustavo Petro, potrivit DPA.

„După eforturi intense de căutare din partea forţelor noastre militare, i-am găsit în viaţă pe cei patru copii care dispăruseră după prăbuşirea avionului în Guaviare. O bucurie pentru ţară”, a scris Petro pe Twitter.

Forţele armate columbiene i-au localizat miercuri pe cei patru minori, dintre care trei cu vârste de treisprezece, nouă, respectiv patru ani, şi un bebeluş de 11 luni, după ce au descoperit un adăpost improvizat construit din beţe şi crengi în junglă.

Autorităţile columbiene au mobilizat peste 100 de soldaţi, câini de căutare şi membri ai comunităţilor indigene locale pentru a-i găsi pe copii, care se aflau la bordul unui avion Cessna C206 atunci când acesta s-a prăbuşit în jungla amazoniană, în departamentul Caquetá din sudul ţării, la 1 mai.

Cei trei adulţi aflaţi la bord au murit în accident.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei