Patru români, printre cei mai periculoși infractori din Anglia

de Cuget Liber Miercuri, 05 Octombrie 2011 1318
Poliția britanică a lansat o operațiune cu numele de cod Sunfire pentru captu-rarea a 14 infractori străini pericu-loși, dintre care patru sunt români, suspectați că se ascund în Marea Britanie.
Poliția a dat publicității numele și fotografiile a 14 infractori străini, căutați pentru omucideri, violuri, jafuri și trafic de droguri. Printre aceștia figurează patru români, șase polonezi, un albanez, un georgian, un australian și un italian, a relatat Daily Mail în ediția electronică de ieri.
Românul Ioan Crețu, în vârstă de 36 de ani, este suspectat că s-a ascuns la Waterloo după ce a bătut până la moarte un bărbat în România. Adrian Vasilescu, de 31 de ani, este bănuit că s-a ascuns în Manor Park, estul Londrei, după ce a fugit din România, unde este acuzat că a tăiat gâtul unei victime cu o sticlă de bere.
Ion Ciprian Bobocel (27 de ani) este acuzat că și-a lovit victima în cap în timpul unui jaf violent în România. El este suspectat că se află în estul Londrei și că are legături cu regiunile Ilford, Dagenham și Essex. Costin Cristian Stoica, în vârstă de 23 de ani, este căutat în România după ce a atacat o femeie cu un spray toxic și i-a furat geanta. Poliția crede că se află în nordul Londrei și că ar putea lucra ca instalator sau electrician.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei