Presa nord-coreeană îl numește pe Joe Biden "câine turbat"

de Cuget Liber Sâmbătă, 16 Noiembrie 2019 220
Presa nord-coreeană și-a intensificat, vineri, atacurile la persoană împotriva fostului vicepreședinte american Joe Biden, candidat la președinția SUA: agenția de presă KCNA l-a numit "câine turbat" care trebuie omorât, semnalează Reuters. 

Agenția oficială de la Phenian nu a precizat cum l-a insultat Biden pe conducătorul Coreei de Nord, Kim Jong Un. Reuters reamintește că democratul l-a criticat pe președintele Statelor Unite, republicanul Donald Trump, pentru că menajează un dictator criminal. 

KCNA a scris că "Baiden (n.r. - nume scris greșit) manifestă stadiul final al demenței" și că "i-a venit vremea să înceteze din viață", adăugând într-un comentariu că "un astfel de ins a avut îndrăzneala să mânjească demnitatea conducerii supreme a RPDC" (n.r. - Republica Populară Democrată Coreeană, denumirea oficială a țării) și că "a fost efortul disperat al câinelui turbat, care îi grăbește moartea. Câinii turbați ca Baiden pot face rău multor oameni dacă sunt lăsați liberi. Ei trebuie uciși în bătaie cu un băț, înainte de a fi prea târziu". 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei