Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că, odată cu achiziţionarea Twitter, miliardarul Elon Musk a cumpărat o platformă de social media care împroaşcă minciuni în întreaga lume, transmite Reuters.
''Iar acum, despre ceea ce ne îngrijorează pe toţi: Elon Musk se duce şi cumpără o companie care trimite - care împroaşcă minciuni în întreaga lume... Nu mai există editori (de conţinut) în America. Nu mai există editori. Vă aşteptaţi ca nişte copii să priceapă care este miza?", a declarat Biden la un eveniment de strângere de fonduri.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, le-a declarat anterior ziariştilor că Biden a fost foarte clar în legătură cu nevoia de a reduce discursul motivat de ură şi dezinformarea.