Președintele Elveției, poziție dură privind imigrația în UE

de Cuget Liber Joi, 03 Noiembrie 2016 272
Președintele Elveției, Johann Schneider-Ammann, a adoptat o linie dură privind imigrația în Uniunea Europeană înainte de întâlnirea sa cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, prevăzută pentru miercuri la Berlin, insistând asupra faptului că aceasta nu poate fi legată de un tratat mai larg pe care îl dorește Bruxellesul, relatează agenția Reuters.
Într-un interviu difuzat de SRF înainte de reuniunea de la Berlin, Schneider-Ammann a afirmat, de asemenea, că planurile Elveției de a sista afluxul de cetățeni din Uniunea Europeană dând populației locale prioritate la angajare s-ar putea să nu necesite alte negocieri cu UE.
Elveția, care nu este membră a Uniunii Europene, trebuie să pună în practică anul viitor rezultatele unui referendum din 2014 prin care alegătorii au cerut introducerea de cote de muncitori din UE.
Astfel de limite vor încălca tratatele bilaterale care îi oferă Elveției un acces sporit pe piața unică a Uniunii Europene, cel mai mare partener comercial al său, în schimbul libertății de circulație a cetățenilor.
UE dorește, de asemenea, să înlocuiască circa 120 de tratate bilaterale din sectoare specifice cu un nou "acord-cadru", mai larg, care va determina automat Elveția să adopte multe legi ale UE.
Schneider-Ammann, care deține în acest an președinția prin rotație a executivului țării sale, Consiliul Federal Elvețian, a afirmat că Berna nu va fi presată să sacrifice suveranitatea. "Înainte de toate, dna Merkel va auzi de la mine că noi contăm pe UE să nu ne impună o legătură între libertatea de circulație și un acord-cadru", a declarat președintele elvețian.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei