Programul „Masa Caldă” a băgat 121 de copii și părinți în spital

de Madalina PETRESCU Vineri, 20 Septembrie 2024 379
Anchetă în județul Mehedinți. 121 de elevi și adulți au ajuns la spital cu stări de vomă și simptome de toxiinfecție alimentară, după ce au consumat produse alimentare primite în cadrul Programului „Masa caldă”.

Alerta a fost dată joi, la prânz, la scurt timp după ce elevii mai multor școli din județul Mehedinți au primit hrană (paste cu sos), în cadrul programului „Masă Caldă”, oferită de o firmă de catering.

Copiii s-au plâns de stări de vomă și dureri de burtă, iar părinții au sunat la 112 să ceară ajutor. A fost institut Planul Roșu de Urgență, iar mai multe autospeciale de transport personal și victime multiple au preluat copiii. La spital au ajuns și câțiva adulți, care au gustat din mâncarea adusă de copii acasă. Elevii sunt din localităţile Almăjel, Oprişor, Salcia, Ştircoviţa şi Schela.

Joi după amiază, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin s-au prezentat 79 de persoane cu grețuri, vărsături și astenie, patru persoane la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova și șaăte persoane la Spitalul Municipal Băilești. Ulterior, au mai venit copii. Astfel că numărul acestora a ajuns la 121.

„Toţi copiii sunt stabili, dar cu simptomatologie de gastroenterocolită, cu dureri abdominale, greaţă, vărsături, scaune diareice, tegumente palide. Toţi au consumat astăzi paste la şcoală. Am avut şi adulţi, pentru că unii copii nu au mâncat la şcoală şi au dus caserola acasă şi au mâncat şi părinţii. Chiar acum am transportat un tătic de 34 de ani de la Almăjel cu colică abdominală, greaţă, vărsături, scaune diareice. Încă se mai sună la ambulanţă", au anunțat reprezentanții SAJ Mehedinţi.

Personalul medical, chemat de acasă

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a anunțat că „a fost suplimentat personalul medical, fiind chemat din turele libere pentru a face față numărului mare de pacienți”.

„Regret profund că acești copii au trecut printr-o astfel de experiență, dar vreau să felicit întregul personal medical implicat pentru promptitudinea și profesionalismul cu care au gestionat situația. Este esențial să asigurăm sănătatea și siguranța copiilor noștri”, a transmis Georgescu, pe Facebook.

Controale la firma de catering

Sursa posibilă a toxiinfecției sunt preparatele alimentare furnizate în școli de către o firmă de catering.
Prin urmare, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a informat DSVSA Mehedinți cu privire la suspiciunea de toxiinfecție alimentară, precum și prestatorul de servicii.

„Au fost inițiate controale atât la firma de catering, cât și în unitățile de învățământ unde s-a servit meniul. Au fost recoltate probe alimentare, precum si probe biologice de la pacienți”, a anunțat DSP Mehedinți.
Se așteaptă rezultatul probelor pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirii copiilor.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei